În prima zi de vară, părinţii lui Şurubel şi ai Şurubicăi le pregătesc celor mici o surpriză. Îi duc pe libeportul din apropiere, unde o libelulă îi aşteaptă pentru decolare. Râmele se aşează pe spatele insectei, care îşi ia zborul. În scurt timp, aterizează cu toţii pe o pajişte din faţa unei clădiri.
- Muzeul Naţional de Istorie Naturală, citeşte Şurubel inscripţia de pe clădire.
- Uraaa, nu am fost niciodată aici! exclamă Şurubica.
- Eu şi mama voastră credem că e timpul să vă cunoaşteţi istoria şi strămoşii, spune tatăl.
- Tată, parcă spuneai că bunicii noştri nu mai trăiesc demult, zice Şurubica.
- Haideţi mai bine să intrăm, că avem multe de vizitat, intervine mama.
Familia de râme trece de casele de bilete, apoi ajunge lângă un schelet care se înalţă până la tavan.
- Tată, uite un dinozaur! strigă Şurubel.
- Hei, eu nu sunt dinozaur, răspunde scheletul. Sunt dinoteriu!
Şurubel şi Şurubica cască ochii şi împietresc.
- Nu ştiaţi că fosilele vorbesc? întreabă dinoteriul.
- Păi ... nu prea, răspunde Şurubica. Dar tu cine eşti? întreabă aceasta.
Scheletul le vorbeşte celor doi fraţi despre el, despre vremurile în care globul era acoperit de păduri ce nu se terminau niciodată şi despre animale care se întâlnesc astăzi doar în muzee sau care încă se ascund în scoarţa terestră. Apoi, dinoteriul le povesteşte lui Şurubel şi Şurubicăi despre strămoşii lor, care ajungeau de lungimea unor şerpi şi care cutremurau pământul atunci când începeau să sape tobogane.
La un moment dat, uşile muzeului sar în lături şi printre ele o şapcă, pe care Şurubel a mai văzut-o undeva, ţâşneşte spre animale. Râma nu apucă să spună nimic, că băiatul care poartă şapca se repede şi îl închide pe Şurubel în pumnul lui.
- Denis, strigă cineva către băiat, aşteaptă-mă!
În câteva momente, o femeie apare lângă Denis.
- Denis, ţi-am spus să nu mai pleci fără mine! zice aceasta. Nu pot să cred! Cum de ai găsit o râmă la muzeu? întreabă femeia.
- Mamă, e aceeaşi râmă care a scăpat la râu, când m-au invadat celelalte râme, răspunde Denis.
- Copile, n-are cum să fie aceeaşi râmă. Doar nu crezi că s-a teleportat de la Anelida până aici?! îi spune mama lui Denis.
Sub privirile familiei de râme, cei doi pleacă să viziteze muzeul, cu Şurubel captiv în mâna copilului.
- Ce ne facem? întreabă mama râmelor cu lacrimi în ochi.
- Tot pe aici vor ieşi, răspunde scheletul. Puteţi să vă urcaţi pe mine şi să vă aruncaţi pe şapca băiatului atunci când acesta se pregăteşte să plece, continuă dinoteriul.
- Nu putem sta până atunci! intervine tatăl. Rămâneţi aici, că vin imediat, apoi o zbugheşte pe scările muzeului.
Se întoarce după câteva minute, pe aripile libelulei.
- Urcaţi-vă şi voi, le spune tatăl celor două râme care îl aşteptau.
Şurubica zboară alături de părinţii ei, pe deasupra scărilor pe care au păşit mai devreme Denis şi mama acestuia, apoi pătrund într-una din sălile de expoziţie. Din spatele unor panouri, un pui de urs îşi întreabă mama:
- Ce-i aia?
- Cred că o libelulă, draga mea, răspunde aceasta.
Insecta ajunge în apropierea lui Denis, iar tatăl îşi strigă fiul:
- Şurubel, eşti bine?
- Da, tată, răzbeşte un glas printre degetele băiatului.
- Te scot eu de acolo, continuă tatăl.
Acesta le spune celorlalte două râme că va sări de pe aripile libelulei pe mâna băiatului şi va încerca să-i distragă atenţia lui Denis, pentru ca Şurubel să se elibereze din strânsoare. Tatăl îşi ia avânt şi se aruncă spre Denis, care observă libelula şi începe să dea din mâini pe lângă insectă. Tatăl lui Şurubel cade pe pantofii băiatului, în timp ce Şurubica şi mama ei ghidează libelula într-un loc în care Denis nu le poate atinge.
- Nu-i putem lăsa acolo, zice mama către Şurubica.
- Îi salvăm pe amândoi, mamă, spune Şurubica.
Cele două îndreaptă libelula spre panourile din spatele cărora urşii urmăresc întreaga scenă.
- Ce zici, îmi dai o mână de ajutor? o întreabă Şurubica pe ursoaică.
- N-am cum să plec de aici, spune aceasta. Dar pot să mormăi.
- Iar eu pot să urlu, intervine un lup.
Şurubica duce libelula în apropierea lui Denis. La un semn al ei din cap, urşii încep să mormăie, lupii să urle, iar păsările să croncăne. Panourile tremură şi toţi cei din încăpere se înghesuie spre scheletul de la intrarea din muzeu. Denis vede libelula şi vrea să o prindă, însă unul din vizitatori se grăbeşte spre ieşire şi îl îmbrânceşte, iar acesta cade cu tot cu Şurubel pe podea. În acelaşi moment, Şurubica se repede spre fratele său, îl prinde de mână şi îl aruncă pe aripile insectei apoi virează în jurul băiatului să îl recupereze şi pe tată.
Cele patru râme zboară spre ieşire.
- Pa pa, dinoteriule! îi spune Şurubica scheletului şi flutură o mână către el, apoi dispare alături de familia sa, dincolo de uşile muzeului.