Caută
  • andreiabirtu

Cum să scrii o poveste pentru copii ȋn 5 paşi Povestea cărţii “Şurubel şi Şurubica”

Actualizată în: Ian. 13

Nu sunt o scriitoare. Nu; chiar nu sunt. Am scris o carte de poveşti pentru copii, dar aş zice că asta nu mă face o scriitoare.

Îmi doream demult să scriu. Într-o zi, dorinţa asta a fost atât de mare, ȋncât mi-am zis:

- Gata! Nu vreau să mai aştept până când va trece pandemia, până când vor creşte copiii mei, până când voi avea timp, până când voi simţi că e momentul, şi asa mai departe.

Am realizat că fiecare amânare ȋnsemna, de fapt, o scuză pe care mi-o ofeream. Mărturisesc că mi-a fost teamă să trec de la gânduri la fapte. Abia acum conştientizez câtă teamă am adunat ȋn mine ȋn toţi aceşti ani ȋn care scuzele-mi serveau drept lanţuri. Dar am realizat că venise momentul să mă eliberez de teamă şi de lanţuri.

Tot acela a fost momentul ȋn care m-am ȋntrebat:

- Aşa, şi? Ce fac mai departe? Adică mă aşez, pur şi simplu, la tastatură şi ȋncep să scriu tot ce-mi trece prin minte?

Ce-i drept, m-am blocat eu pe mine cu ȋntrebările astea.

Am gasit o cale să trec peste blocaj. Am transpus această “cale” ȋn cinci paşi. Este darul meu pentru cei care ȋşi doresc să scrie o carte pentru copii.


Iată cum am ȋnceput:

1. M-am documentat – ȋn acest prim pas mi-am dorit să-mi raspund la următoarele ȋntrebări:


· Cui se adresează o carte pentru copii?

· Ce conţine o carte pentru copii?

· Cum ar trebui să arate o carte pentru copii?

Pentru a mă documenta, am folosit Google şi biblioteca copiilor mei. A fost o metodă de cercetare calitativă, bazată pe date existente (Google) şi observare directă (cărţile din casă). Daca nu vrei să te bag ȋn metode de cercetare pe care, recunosc, la un moment dat le-am cunoscut destul de bine, ȋţi spun că cele două mi-au fost de mare ajutor.

2. Am gasit o temă şi un mesaj – care se ȋncadrează ȋn viziunea pe care o am despre lume si despre viaţă.

De aceea, mi-am propus să apelez la lumea animalelor. Am ales ceva ce ȋntâlneşti mai rar ȋn cărţile pentru copii, unde abundă cu ursuleţi, dinozauri, căţei, pisici, lei, etc.

Am ales o familie de râme. Acolo am găsit inspiraţie. Sau poate ea m-a găsit pe mine.

3. Am rugat pe cineva să-mi verifice textul (editare) – errare humanum est.

Oricât de bine crezi că ştii limba ȋn care scrii, este imperativ să dai textul cuiva pentru corectare.

Poate că stai bine la partea de gramatică dar şirul logic al evenimentelor te poate păcăli. Ce vrei tu să spui poate diferi de ceea ce ȋnţelege cineva care ȋţi citeşte textul la prima vedere. Am păţit-o pe pielea mea.

4. Am gasit o editură pentru tipărirea cărţii.

Tipărirea se poate face prin resurse proprii (self-publishing) sau prin metoda clasică. Din informaţiile pe care le deţin, metoda clasică presupune ca o parte din costuri să fie suportate de către editura cu care semnezi contractual.

Prin self-publishing ȋţi asumi toate costurile. Un rezumat despre self-publishing ar fi:

· costurile au şanse minime de amortizare (ȋntr-un interval scurt).

· costurile sunt, ȋn general, legate de: tiraj, calitatea materialelor, dimensiuni.

· dacă vrei să apelezi la self-publishing, cere o cotaţie unei edituri. Vezi dacă bugetul tău poate suporta acele costuri.

La cartea publicată de mine am optat pentru o variantă cu detalii deosebite, cum ar fi: coperte buretate, din mucava, şi interior din hârtie lucioasă, cretată. Am ales astfel din dorinţa de a le răsfăţa celor mici simţurile tactil şi vizual.

După stabilirea dimensiunilor cărţii, am ajuns la ultimul pas:

5. Ilustraţiile – au devenit parte din povestea mea când am aflat răspunsurile pentru ȋntrebările de la pasul 1.

Este posibil ca tu să nu ai nevoie de un ilustrator. Eu am avut nevoie, aşa că am colaborat cu cineva pe partea aceasta. Şi mă bucur ca am făcut-o. Ioana Flueraşu a reuşit să creeze cea mai frumoasă familie de râme pe care am văzut-o vreodată!

Să scriu prima mea carte de poveşti pentru copii a fost ȋndeplinirea unui vis. Mi-am dorit să fie ceva special, pentru mine, pentru copiii mei şi pentru copiii care vor citi această carte.

Am personificat animalele cu care mă jucam ȋn copilărie. Le-am dat nume nemaiauzite (de mine) şi le-am pus ȋn faţa unei provocări … uriaşe.

Au fost momente ȋn viaţa mea ȋn care am simţit că provocările au fost prea mari pentru cât puteam eu duce. Poate ai trecut şi tu prin asta. Sau poate copiii mei şi ai altor părinţi se vor confrunta cu astfel de situaţii. Am vrut să transmit că depinde de noi să găsim soluţii, indiferent de cât de mici sau mari ne simţim ȋn faţa incercărilor vieţii.

Ce-a ieşit? A ieşit “Şurubel şi Şurubica”, tiparităȋn Ajunul Craciunului.

Aceasta este povestea primei mele cărţi pentru copii.

Dacă şi tu visezi să scrii o carte pentru copii, sper să găseşti ajutor şi inspiraţie ȋn relatarea experienţei trăite de mine. Îţi mulţumesc pentru timpul petrecut ȋn compania rândurilor mele şi ȋţi doresc succes!

Cu drag,

Andreia


Articol publicat pe https://mamicaactiva.com/surubel-si-surubica/

#cumsascriiocartepentrucopii #autordecarte #copii

13 afișare0 comentariu