- Mami, vreau să am pielea curată, spune Raisa cu glas trist.
- Dar eşti curată, iubita mea! De ce spui asta? îşi întreabă mama fiica.
- Pentru că eu nu o să am niciodată pielea albă ca a ta, zice Raisa şi se aruncă în braţele mamei sale.
Fetiţa are doar câţiva anişori, dar gândul că are altă culoare decât cei din jur o macină. Doar tatăl ei îi seamănă, însă nu mai ştie nimic de el de câteva luni. Se vedeau săptămânal, pe internet, dar mama i-a spus că acesta nu s-a mai conectat la laptop lui şi nu poate da de el. Tatăl era singurul care o făcea să nu se simtă o ciudată, mai ales când o alinta „ciocolata mea”. Acum, nici el nu mai e.
Când Raisa merge într-un loc nou, oamenii o privesc miraţi şi sunt curioşi să afle de unde este, ce face acolo şi dacă vorbeşte aceeaşi limbă ca ei. Când aceasta le răspunde:
- Sunt de aici, cei din jurul ei se miră şi mai mult.
Uneori, copiii de la locul de joacă sau de la grădiniţă se amuză pe seama culorii sale, cum a fost şi în cazul Alexandrei, care i-a spus:
- Pielea ta e de cacao şi, dacă o amestecăm cu lapte, va fi foarte gustoasă.
Alteori, copii pe care nu îi cunoaşte vin să se joace împreună, dar părinţii acestora spun cuvinte pe care fetiţa nu le pricepe. Ca atunci când a mers la mare cu familia sa, iar un tătic i-a zis băiatului care voia să joace leapşa cu Raisa:
- N-ai voie să te joci cu ţigani!
Raisa a dat fuga la mama ei şi a întrebat-o:
- Mami, noi suntem ţigani?
- Noi suntem oameni, iubita mea! i-a răspuns aceasta.
Întâmplarea i-a rămas mult timp în minte Raisei şi tocmai când credea că a uitat de ea, un alt copil i-a spus:
- Mama mi-a zis despre tine că eşti murdară şi de-asta ai pielea aşa.
- Dar tocmai ce m-am spălat, i-a răspuns Raisa cu ochi înlăcrimaţi.
- Ai dat şi cu săpun? a întrebat nevinovat băiatul.
- Ba eu cred că ai stat prea mult la soare şi te-ai bronzat, a spus altul.
De atunci, Raisa a rămas cu impresia că pielea ei este murdară şi vrea să o ascundă. Dacă s-ar putea, s-ar ascunde cu totul.
Astăzi fetiţa împlineşte şase ani. Mama i-a organizat o petrecere cu familia şi cu prietenii ei. Raisa se gândeşte de ceva timp la ce îşi va dori când va sufla în lumânări. Speră ca dorinţa i se va îndeplini. Când vine momentul să stingă lumânările, închide ochii şi se visează ca toate celelalte prietene ale ei: cu piele albă, ca în poveştile cu prinţi şi prinţese.
Deodată, un murmur prinde viaţă printre invitaţi. Fetiţa e grabită să îşi lanseze dorinţa în univers şi ţine ochii strânşi.
- Raisa, nu vrei să deschizi ochii? o întreabă mama ei.
- Dar mami, încă nu mi-am pus dorinţa, raspunde aceasta.
- Mai aşteaptă un pic, o roagă mama.
Raisa deschide ochii şi nu înţelege de ce toată lumea o priveşte. Oare dorinţa i s-a îndeplinit înainte să o rostească? Nu apucă să îşi termine gândul, că îl zăreşte pe tatăl său. E chiar acolo, la petrecerea ei!
- Tati, ai venit! zice aceasta şi se aruncă de gâtul tatălui, care o prinde în braţe si o răsuceşte în aer ca pe un avion. Mi-a fost dor de tine!
Acesta îi povesteşte că a fost bolnav, iar în spital nu i-au dat voie să folosească laptop-ul. Cât a fost internat, a înţeles că cele mai importante momente în viaţă sunt cele pe care le petrecem alături de oamenii pe care îi iubim. Când s-a însănătoşit, a trecut pe acasă cât să îşi facă bagajul, apoi a plecat cu primul avion spre fiica lui. Nu voia să mai petreacă niciun moment departe de ea.
- Ce-ai mai făcut, ciocolata mea? vrea tatăl să afle.
Raisa coboară privirea în pământ şi nu mai scoate nici o vorbă. Îşi aminteşte de dorinţă, apoi oftează. Chiar dacă tatăl va rămâne acolo, ea va fi mereu alt fel; alt fel decât mama ei, decât prietenii ei, decât orice cunoscut de-al ei.
- Oricât m-aş spăla, tot murdară sunt
Tatăl îi cuprinde capul între palme şi o priveşte. Înţelege prin ce trece fiica lui.
- Ştiai că pielea ta are culoarea primilor oameni de pe Pământ? o întreabă tatăl, iar Raisa dă din cap că nu.
- Primii oameni au apărut în Africa, unde soarele străluceşte mai mult decât în alte părţi ale globului. Culoarea închisă a pielii i-a ajutat să reziste sub razele arzătoare. Când oameni au plecat spre celalte continente, culoarea lor s-a schimbat treptat, deoarece soarele nu mai dogorea la fel de mult.
- Dar la mine a rămas aşa, îl întrerupe Raisa.
- Şi la mine, zice vesel tatăl. Gândeşte-te dacă lumea toată ar fi colorată în alb. Cum ai mai putea să te bucuri de curcubeu sau de un apus de soare?
- Sau de o ciocolată cu lapte? râde Raisa.
- La fel e şi cu oamenii: daca am fi toţi la fel, nu am mai şti care sunt eu, care eşti tu, nu am mai şti de ce suntem unici şi speciali. Înţelegi?
- Da! Înţeleg că lumea ar mai tristă fără ciocolată şi fără mine, spune Raisa şi îşi conduce tatăl lângă tortul care o aşteaptă.
O nouă dorinţă îşi face loc în mintea copilei. Din păpuşile pe care le-a văzut în reclamele de la televizor, nici una nu avea pielea de ciocolată. Suflă în lumânări, iar dorinţa se rostogoleşte în eter.
- Am uitat să îţi dau cadoul de ziua ta, spune tatăl şi îi întinde o cutie.
Raisa rupe ambalajele şi nu-i vine să creadă. Ţine în mâini o păpuşă exact aşa cum şi-a dorit!
- Deci e adevărat, dorinţele chiar se împlinesc! spune Raisa entuziasmată.
- Atâta vreme cât nu uităm că suntem unici şi speciali! îi zice tatăl.