Caută
  • andreiabirtu

Poveşti cu şi despre copii (II): Educatorul pe care fiecare copil al trebui să îl aibă

Fiecare copil poate fi considerat o oglindă a părinţilor săi. În cazul Mihaelei Răducea, cele două grădiniţe pe care le administrează sunt o reflexie a ei. De îndată ce o cunoşti pe Mihaela şi treci pragul oricărei grădiniţe, asemănările devin izbitoare. De exemplu, uniformele copiilor împrumută ceva din modestia ţinutei Mihaelei. Ba mai mult, în discuţiile cu administratorul sesizezi cuvintele uşor de înţeles, transpuse în mesaje ferme. Simplitatea şi fermitatea se regăsesc în aplicarea regulilor, inclusiv a celei privind purtarea uniformei.

Pentru a ajunge aici, Mihaela a parcurs un drum lung. Totul a început în copilăria sa, când a întâlnit „educatoarea aceea minunată, pe care orice copil ar trebui să o aibă”. Mai târziu, la vârsta de 18 ani a devenit profesoară de limba engleză, într-o grădiniţă de stat. Pentru ea, zilele treceau prea greu până la următoarea întâlnire cu cei mici. Pasiunea Mihaelei de a lucra cu copiii devenea un mod de viaţă. De fapt, pasiunea se contopea cu iubirea pentru cei mici şi pentru ceea ce făcea.


Destinul a facut ca Mihaela să fie plecată din ţară pentru o bună bucată de vreme. În acea perioadă, a vizitat zeci de grădiniţe din lume. Din locurile prin care a trecut, a plecat cu idei pe care îşi dorea să le pună în practică. Cu timpul, ideile au devenit promisiuni, ca fiecare copil „al ei” să aibă parte de tot ceea ce era important pentru Mihaela. Printre promisiuni, s-au regăsit: libertatea de exprimare, jucăriile din lemn dintr-o grădiniţă din San Diego sau mobilierul din grupurile sanitare, comandat din Italia.

Dupa toţi anii petrecuţi în străinătate, la vârsta de 26 ani, Mihaela hotărăşte să revină în Romania. Este momentul în care, gândul de a înfiinţa o grădiniţă privată, prinde contur. În zborul spre Bucureşti, care durează aproximativ trei ore, Mihaela poartă cel mai valoros bagaj al ei: un carneţel cu arc. Pe copertă sunt imagini ale celor mai renumite atracţii turistice vizitate în anii petrecuţi departe de ţară: Turnul Eiffel, Big Ben, Colosseum, Statuia Libertăţii, Golden Bridge, şi multe altele. De la decolare şi până la aterizare, timpul pare că zboară mult mai repede decât avionul, iar carneţelul se umple de liniuţe. Acestea exprimă dorinţele Mihaelei care urmează să prindă contur în viitoarea grădiniţă. Când avionul atinge solul, tânăra pasageră crede că totul a durat doar o clipă. Fiecare pagină este o înşiruire de promisiuni, vise şi dorinţe. Idee de bază rămâne aceeaşi din copilărie: educatoarea pe care orice copil trebuie să o aibă. Această idee este transpusă în echipa de educatori cu care grădiniţa primeşte copii an de an.

Într-un scurt interval de timp, grădiniţa Madona Dudu devine un brand sinonim cu calitatea în mijlocul comunităţii în care activează. Calitatea educaţiei este susţinută de pregătirea cadrelor didactice, a numărului redus de copii dintr-o serie dar şi de calitatea materialelor. Fiind o instituţie privată, bugetul este gestionat în întregime de administrator. Acest aspect permite echiparea claselor, sau a grupurilor sanitare, cu dotări care pot părea de neatins pentru o instituţie de stat.

În 2019, Mihaela deschide prima grădiniţă Montessori din judeţul Dolj. Această reuşită se încadrează între cele mai mari satisfacţii profesionale ale Mihaelei. Totul înseamnă muncă nesfârşită, bugete considerabile dar, înainte de toate, pasiune şi iubire. Realizările copiilor, bucuria lor când se află în sălile de curs sau evaluările primite de la învăţătorii care ajung să îi pregătească pe cei mici, vin să răsplătească eforturile suţinute ale Mihaelei.

Principiile şi valorile grădiniţelor administrate de către Mihaela sunt în concordanţă cu principiile şi valorile părinţilor care îşi înscriu copiii în aceste unităţi de invăţământ. În acest context, implicarea familiei în activităţile grădiniţei devine ceva natural. Printre preferatele părinţilor, se numără: aniversările celor mici, întâlnirile şi seminariile organizate pentru părinţi sau proiectele civice.

Proiectul de suflet al cadrelor didactice a fost cel în care părinţii erau prezenţi, pe rând, la o zi cu activităţi. Practic, părintele devenea ajutorul educatorului şi avea posibilitatea să trăiască aceeaşi experienţă cu cea a copilului său. Copiii au fost încântaţi să îşi aibă părinţii în clasă, iar părinţii au fost bucuroşi să îşi vadă odraslele într-un mediu diferit de cel de acasă. Un alt beneficiu a fost apropierea şi mai mare dintre educator şi familiile preşcolarilor.

Toate acestea nu se mai pot pune în aplicare în contextul actual. Pandemia schimbă interactiunea dintre copii, educatori şi părinţi, iar această schimbare aduce cu ea multe frustări, de toate părţile.

Dincolo de frustările pasagere, rămâne pasiunea pentru meseria de educator, contopită cu iubirea pentru copiii „ei”. Iar acestea sunt două din ingredientele care o fac pe Mihaela să simtă că se află în acel punct al vieţii pe care şi l-a imaginat când carneţelul cu arc s-a umplut cu vise.

852 afișare0 comentariu