Caută
  • andreiabirtu

Poveşti cu şi despre copii (I): Cine este Laura

Actualizată în: Mart. 2

Orice pici din Craiova, care a jucat vreodată un meci oficial de baschet, o ştie pe Laura. Poate că nu toţi îi cunosc numele, dar absolut toţi o recunosc. Nici nu ai cum să ratezi o apariţie aşa de impunătoare. Fosta jucătoare de baschet se deplasează lejer printre masele de copii şi părinţi care gravitează în jurul ei la antrenamente, în cantonamente şi în competiţii.

Laura Lungu este antrenor de baschet pentru copii, iar povestea ei începe în 2013. Este anul în care devine mamă, studentă fiind, în ultimul an la Facultatea de Psihologie din Bucureşti. La scurt timp după naştere i se oferă posibilitatea să antreneze copii, iar ea acceptă imediat. În primă fază, după cum Laura recunoaşte, nu există implicare emoţională. Este o slujbă ca oricare alta şi o face din nevoia de a-şi întreţine copilul.

Pe măsură ce anii trec, Laurei începe să îi placă ceea ce face. Pentru ea, un copil care face sport este un învingător, din start. Pe lângă motricitate şi coordonare, Laura crede că sportul te transformă într-o persoană sociabilă, descurcăreaţă şi integră.

Cu timpul, copiii nu mai sunt simpli jucători. Ajunge să îi cunoască, să le afle poveştile, să îi vadă cum evoluează ca sportivi şi ca oameni. În final, ajunge să se implice emoţional. De fapt, ajunge să îi iubească şi să iubească tot ceea ce ţine de antrenoriatul pentru copii. Iubeşte atât de mult ceea ce face, încât visele ei sunt prea mari pentru patronul clubului la care aceasta activează ca antrenor. Astfel, cei doi renunţă la colaborare, iar în 2016 Laura înfiinţează filiala locală a Clubului de Baschet ACS Champions.

Pentru Laura, începe o muncă interminabilă. Sălile de sport din oraş sunt puţine iar baschetul este în plin avânt în Craiova. Obţinerea unor ore de antrenament în acele săli duce la adevărate lupte nevăzute între antrenorii locali. La început, tânăra antrenoarea este dezavantajată. Are o echipă mică, cu venituri mult sub ale echipelor de elită din Banie. Prin urmare, nu reuşeşte să intre în sălile pe care şi le doreşte şi nici la orele potrivite pentru copiii ei. Dar Laura este hotărâtă să răzbească, indiferent de piedici. Aşa că, renunţă la facultate şi se înscrie la cursurile de antrenoriat. Studiază numeroase tehnici de pregătire a copiilor şi le aplică la antrenamentele pe care le are la dispoziţie. Când vremea îi permite, antrenamentele se mută în aer liber. Astfel, profită de spaţiile verzi pe care le poate folosi gratuit, dar şi de libertatea în decizii pe care i-o oferă postura de conducător al clubului de baschet.

În tot acest timp, părinţii Laurei sunt cei care o ajută cu creşterea fetiţei, atunci când antrenoarea este plecată în turnee, cantonamente sau în sesiunile de pregătire. E greu să se împartă între copilul ei şi cei pe care îi antrenează. Copii din alte localităţi, care nu au posibilitatea să se antreneze local, vin şi fac pregătire cu Laura. În timpul pregătirii, ea se ocupă de cazarea şi masa jucătorilor, primindu-i în casa sa. Nu se percep taxe pentru serviciile oferite. Totul este din pasiune, iar pasiunile sunt nepreţuite. Petrecerile de sfârşit de an competiţional se serbează în gradina familiei Laurei. Acolo se cântă imnul campionilor – We Are The Champions, iar părinţii celor mici unesc prietenii.

Dacă iniţial, ceilalţi antrenori din oraş iau în derâdere capacitatea Laurei de a închega o echipă şi cunoştiinţele acesteia în materie de antrenoriat, cu timpul, echipele ei ajung să devină o adevărată ameninţare. Rezultatele încep să apară, nu doar local, ci şi naţional. Astfel, în 2018, clubul ajunge să numere circa cincizeci de copii înscrişi la cursuri. În acelaşi an, echipa de U13 a Laurei se califică în Turneul Final B, ocupând locul 10 pe ţară. În 2019 Laura obţine cu echipa de U14 calificarea în Turneul Final A şi locul 6 pe ţară.

Această calificare o face pe tânăra antrenoare să se înscrie la o nouă facultate, de data aceasta cea de Educaţie Fizică şi Sport. 2019 se încheie fastuos, cu o petrecere organizată de Laura pentru copiii pe care îi antrenează. Sunt undeva la 120 de jucători de care ea se ocupă zi de zi. Planurile şi ambiţiile ei pentru următorul turneu final sunt mari, însa anul 2020 devine unul infam pentru toată lumea, inclusiv pentru baschet.

Perioada de debut a pandemiei înseamnă interzicerea antrenamentelor. Atât ea, cât şi cei doi antrenori pe care îi are în echipă sunt în pericol să îşi piardă veniturile. De fapt, riscul de a intra în faliment este unul real. Pentru câteva luni, antrenamentele se mută pe Zoom, iar clubul trăieşte doar din donaţiile părinţilor copiilor care se antrenează online. Vara lui 2020 readuce o mică parte din jucători în parcurile oraşului. Toate competiţiile se anulează pentru restul anului, dar începerea şcolilor înseamnă un pic de speranţă. Speranţa se năruie rapid, căci salile de sport rămân închise, de teama virusului. E greu pentru toate cluburile private din oraş, nu doar pentru cel al Laurei. Echipele se caută una pe alta, pentru a găsi soluţii. Laura reia colaborarea cu primul ei angajator. Echipele celor două cluburi reuseşc să gasească o sala de sport şi conduc antrenamentele împreună, sub coordonarea Laurei.

Începutul primăverii aduce cu el prima competiţie oficială. Emoţiile copiilor sunt mari, iar restricţiile şi mai mari. Acest lucru care se traduce în anxietate pentru micii baschetbalişti. Laura este încrezătoare. Ştie că readaptarea la circuitul competiţional necesită timp. Mai ştie că iubirea ei pentru copii şi pentru baschet nu va fi stinsă de nicio pandemie, iar asta o face să muncească oricât va fi nevoie pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte.