Caută
  • andreiabirtu

Jurămintele pot fi încălcate atunci când e vorba de iubire

- Cine e nebun să îşi dorească mai mult de trei copii? întreb eu.

Nu sunt prea multe mame care să se înghesuie să ridice mâna; tătici, nici atâta! Întreb, deoarece, dintre toţi, o nebună sunt eu. Am trei copii şi mă gândesc la următor...ul sau chiar următorii.

- De ce? Pentru iubirea aceea nepământeană pe care o simţi atunci când auzi primul plânset al copilului tău. Nici nu-l vezi. Doar îl auzi şi e de-ajuns ca un vulcan de iubire să erupă din inima ta.

Cel puţin, aşa a fost la mine. De trei ori.

Sunt dependentă de acea iubire, pe care pot să jur că nu o voi mai putea simţi niciodată. Si dependenţa aceasta mă îndeamnă să o iau de la capăt. Dar mintea îmi spune să mă temperez, iar corpul îmi spune că nu mai poate. Înăuntrul meu se duce o luptă: inima cere, mintea refuză. Mai sunt şi alţii în jurul meu care duc greul.

De exemplu, doamna care m-a ajutat cu creşterea primilor doi copii s-a bucurat mult când i-am spus că va urma al treilea. Dupa care, a completat:

- Dar sper că e ultimul!

La botezul mezinului, când cineva m-a intrebat dacă mai fac un copil, mama soţului a răspuns înainte:

- Sunt frumoşi copiii, da’ să mai facă şi alţii!

Fiecare copil aduce cu el o repoziţionare în cuplu şi în familie: atât pentru fraţii mai mari, cât şi pentru familia extinsă. Iar această repoziţionare înseamnă schimbarea unor obisnuinţe şi introducerea altora noi. De exemplu, fraţii mai mari ştiu că, atunci când mezinul doarme, facem linişte. Pentru ca un copil de doi ani să facă linişte pentru fraţii săi mai mici este nevoie de răbdarea noastră şi a lor, a copiilor. Iar totul se întâmplă în timp; nimic peste noapte.

Cu toate astea, înca mă gandesc la copii. Dar simt că sunt într-un impas. În astfel de situatii, cer un semn de la destin; sau de la Dumnezeu, cum vrei să îi spui. Destinul îmi răspunde mereu. Acum, cer iar. Dar e pandemia. Şi nu stiu ce să pricep: distanţarea socială poate duce la apropiere fizică în cuplu, aşa că ... Oare ce vrea să-mi spună destinul?!?

Norocul meu este că, cine îmi răspunde, are răbdare să reformuleze atunci când neuronii mei nu reacţionează. Uneori gândesc doar în alb şi negru. La fel este şi cu a fi mamă pentru mai mulţi copii. E de-ajuns să crească în mine, să iasă din ungherele corpului meu, ca să îl consider creaţia mea. Dar nu trebuie să fie un copil în carne şi oase.

- Cum adică?

Adică un text creat de mine, scris de mâna mea şi pus într-o carte este o creaţie; un alt fel de copil al meu.

Acesta este răspunsul, care vine, în pandemie; când mă izolez fizic şi social. În primul rând, mă izolez de frica pe care ţi-o injectează canalele de ştiri şi nu numai. Renunţ la tot ce înseamnă mass-media şi social media, chiar şi la Whatspapp, pentru mai multe săptămâni. Această renunţare aduce cu ea o integrare în realitatea imediată. Sunt mai prezentă în activităţile zilnice care, de multe ori în primăvara lui 2020, se traduc prin a pregăti şi a strânge mese, a pregăti copiii de culcare şi a-i distra atunci când nu dorm ori nu mănâncă. Într-un fel sau altul, această simplitate a vieţii îmi aduce o linişte mentală binemeritată. Este momentul în care încep să mă gândesc la mine, la cine sunt şi la ce-mi doresc.

Îmi doresc să călătoresc, îmi doresc să am copii, îmi doresc să fac totul! Cu restricţiile astea de stopare a virusului, văd în cale numai piedici. Dar, înainte de toate, piedicile sunt mentale. O dată ce trec de minte, înţeleg că pot călători oriunde, că pot avea câţi copii vreau şi că pot face tot ceea ce îmi propun. Călătoriile pot fi imaginare, în lumi create de mine, unde totul se întâmplă pentru că îi dau fiinţă în interiorul meu. Aceste lumi sunt noii mei copii, pe care îi iubesc neconditionat.

Ca să ajung aici a fost nevoie să fac linişte; în mine, în casa mea. Şi câtă rabdare nu mi-a trebuit! „Doar” treizeci de ani ... De atâta viaţă am avut nevoie să public prima mea carte de poveşti pentru copii.

În universul copiilor am descoperit această dragoste nepamânteană şi tot în universul lor şi al cărţilor pentru ei, am aflat că pot fi mama oricâtor creaţii. Pot simţi iubire infinită, fără vreo limitare trupească, mentală sau socială. Tot aici am mai aflat că juramintele pot fi încălcate atunci când e vorba de iubire.

Aceasta este povestea primei mele cărţi pentru copii - „Şurubel şi Şurubica”. Este povestea a două râme, frate şi soră, cei cei care dau titlul cărţii. Este despre iubire, despre provocări şi despre dorinţa de a-ţi depăşi limitele. Îţi pot povesti multe despre şurubeii mei, aşa cum face o mamă atunci când o întrebi de copiii ei. Dar m-aş bucura să îmi povesteşti şi tu despre copiii tăi şi despre cum îi privesc pe Şurubel şi Şurubica. Să vorbim ca de la părinte la părinte.


Articol publicat pe https://totuldespremame.ro/vocea-ta/mama-cu-trei-copii-ma-gandesc-la-urmatorii