Caută
  • andreiabirtu

Creionul-cariocă

- Hai să desenăm, îi spune creionul verde celui gri.

- Eu vreau să desenez ca o cariocă, răspunde creionul gri.

- Păi tu eşti creion, nu cariocă, zice verdele, apoi se îndepărtează de creionul gri.

Acesta rămâne în penar şi îşi priveşte prietenii cum aleargă pe planşa pe care fiecare desenează după priceperea lui. Rozul se amuză cu baloane de săpun, albastrul se aşează pe cer lângă un soare plin de raze, în timp ce albul pleacă după lupi, vulpi şi urşi de la Polul Nord. Restul culorilor se amestecă şi dau viaţă unor căţeluşi, dinozauri, castele din bomboane sau lumi în care copii aleargă mână în mână pe deasupra planetelor.

După câteva minute, creionul gri se dă jos din penarul în care locuieşte şi păşeşte spre planşa de desen. Începe să deseneze câteva stele într-un colţ. Creionul indigo vine lângă el şi îl întreabă:

- Vrei să desenăm împreună o noapte cu stele?

- Da, dar stelele mele nu strălucesc, răspunde creionul gri. Vreau să fiu cariocă să strălucesc, continuă acesta.

Lângă ei, răsare culoarea portocalie.


- Ce ziceţi dacă adunăm griul cu cinci? intervine acesta în discuţie. Poate obţinem o poţiune pentru strălucire, zice portocaliul în timp ce ochii i se măresc şi un zâmbet îi colorează faţa.

Creionul indigo şi cel gri încep să râdă.

- N-ai cum să aduni culori cu numere să faci o poţiune, răspunde griul. Dar mi-a venit o idee. Pot să îmi pun pe cap un vârf de cariocă şi să devin creion-cariocă.

Creionul gri merge la penarul de carioci şi le roagă pe acestea să îi împrumute un vârf. Griul prinde vârful de o cordeluţă, apoi o zbugheşte către desen şi se grăbeşte să pună câteva steluţe peste noaptea începută de creionul indigo. Se apleacă spre planşă, însă se dezechilibrează şi se întinde peste desen. Linii aruncate la întâmplare se pierd în noapte.

- Nu pot să desenez aşa, spune creionul gri cu capul plecat, cordeluţa este prea grea pentru mine.

- Dacă pui vârful de cariocă sub vârful de creion? întreabă culoarea indigo.

Creionul gri se înseninează, smulge cordeluţa de pe cap şi îşi pune vârful de cariocă sub vârful lui. Încearcă să se ridice, dar nu se poate mişca.

- Te ţin eu, îi spune creionul indigo şi îi întinde mâna.

Creionul gri ţopăie pe desen şi împrăştie puncte în urma lui, apoi priveşte punctele de pe desen şi se întristează.

- Poţi să faci o buburuză care zboară noaptea, intervine iar creionul portocaliu.


- Nu vreau! Eu vreau să fiu cariocă şi să stralucesc, zice griul. Şi tu de ce tot îmi spui ce să fac? întreabă creionul gri.

- Vreau să te înveselesc, răspunde portocaliul.

Creionul gri nu mai spune nimic şi se întoarce la locul lui în penar. Închide ochii; câteva lacrimi i se scurg pe sub gene. De undeva din depărtare, o mână se apropie de el. Este mâna fetiţei în al cărei penar trăiesc creioanele colorate. Ea este Eva, cea care se îngrijeşte de fiecare culoare în parte: le ascute când se tocesc, le curăţă căpşorul de gumă când se umple de scame şi le găseşte un loc în penarul său.

- Ce s-a întâmplat? îl întreabă Eva pe creionul gri, în timp ce îl ţine între degetele ei.

- Vreau să fie şi eu cariocă. Vreau şi eu să strălucesc, răspunde griul printre sughiţuri.

Eva lasă creionul gri pe planşa de desen, apoi se îndreaptă către penarul cu carioci. Ia de acolo o cariocă şi o aşează lânga creionul gri.

- Eşti pregătit? întreabă Eva, iar griul se opreşte din plâns. O priveşte pe fetiţă câteva momente, apoi începe să zâmbească şi dă din cap.

Eva ţine acum o cariocă şi un creion. Mâna i se plimbă peste desen. Toate culorile s-au oprit din joacă, cu privirile aţintite către carioca şi creionul care, parcă, dansează. Liniştea se aşterne peste toţi, în timp ce creionul şi carioca alunecă împreună pe cerul creionului indigo. La un moment dat, Eva se opreşte şi priveşte desenul. Câteva luminiţe se pierd în întuneric, însă cerul straluceşte mai puternic decât o mie de stele. O cometă aprinde noaptea şi o transformă în cel mai frumos desen plăsmuit de creionul gri.

- Câteodată, ca să devenim ceea ce ne dorim, avem nevoie de ajutorul celor din jur, spune Eva în timp ce îi zâmbeşte creionului gri.

Acesta începe să ţopăie. Se aruncă spre fetiţă şi se prinde de gâtul ei. Rămâne cu capul pe umărul Evei, în timp ce un zâmbet îi coloreaza faţa.



19 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

A fost odată ca niciodată un rege; fără coroană şi fără regină. De fapt, n-avea nici regat, dar el era rege în sufletul lui şi asta era tot ce conta. Lumea din jur şi-o împărţea în supuşi şi semi-egal