top of page
Caută
  • Poza scriitoruluiandreiabirtu

Cine a luat cadourile iepurașului de Paști?

Actualizată în: 6 mai 2021

Iepuraşul împachetează ultimele cadouri pentru Paşti. Hăinuţe cu prinţese şi animăluţe, biciclete, mingi, păpuşi, maşinuţe şi câte şi mai câte aşteaptă să ajungă în mânuţele celor care le vor îndepărta în grabă ambalajele colorate şi fundele lucioase. Chiar şi traseul pe care iepuraşul îl are de parcurs către fiecare copil în parte este pus la punct. Mai sunt doar două zile până la Paşti, iar pregătirile sunt la final. Iepuraşul răsuflă uşurat şi se gândeşte la un mic răsfăţ. Îi cam place înghetaţa şi ar mânca una, deşi primăvara e nehotărâtă în perioada aceasta. Ba îi îndeamnă pe toţi să îşi scoată boticurile la aer, ba îi ţine în ascunzişuri.

Iepuraşul merge să-şi ia o înghetaţă de la magazinului bursucului.

- Ce faci, prietene? îl întâmpină acesta. Cum de nu eşti la pregătirile pentru Paşti?

- E totul gata, îi răspunde vesel iepuraşul. Am terminat mai devreme, iar acum chiar am timp de o îngheţată.

Iepuraşul se bucură de desertul lui, apoi se întoarce în vizuină. Noaptea care vine aduce cu ea ploi, iar iepuraşul dârdâie în adăpost. Când se trezeşte, abia mai poate vorbi. Fruntea îi arde şi corpul îi tremură neîncetat. Cu greu, iepuraşul ajunge la cabinetul medical. Acolo, ciocănitoarea îl consultă în tăcere:

- O să mă fac bine până mâine? întreabă iepuraşul.

Ciocănitoare leagănă uşor din cap, apoi îi spune:

- Ţine minte să iei toate plantele pe care ţi le-am trecut în reţetă, să bei multe ceaiuri şi să stai la căldură. Dacă urmezi sfaturile mele, ai toate şansele să te însănătoşeşti până atunci.

Acasă, iepuraşul îşi pregăteşte un ceai, ia plantele prescrise de doctor, apoi cade într-un somn adânc. Se trezeşte câteodată să mai soarbă din băutura aromată şi să înghită câteva plante, apoi adoarme la loc. După ceva vreme, deschide ochii şi simte că tremurul nu mai este, capul nu îi mai arde, iar vocea se aude la fel ca înainte. Bucuros, merge să verifice vremea. Soarele străluceşte de mult peste câmpurile verzi. Nici un zgomot nu deranjează liniştea naturii.

- Ce târziu e! îşi spune iepuraşul, apoi se grăbeşte spre pachetele pregătite din vreme.


În faţa încăperii cu cadouri, acesta rămâne cu gura deschisă. Stă în pragul uşii şi nu îi vine să creadă că jucăriile şi hăinuţele au dispărut. Clipeşte de două ori, apoi începe să se tânguie:

- Cine mi-a luat cadourile? Ce mă fac eu acum? Vai, bieţii copilaşi care mă aşteaptă, continuă iepuraşul cu tristeţe în glas.

După ce se linişteşte un pic, îi vine o idee. Dă fuga la ascunzătoarea şarpelui. Acesta stă întins la soare şi se bucură de razele care îi dezmorţesc solzii.

- Unde sunt cadourile mele? îşi înfoaie iepuraşul blana către şarpe.

Şarpele îl priveşte liniştit, apoi îi răspunde:

- Nu sssştiu despre ce vorbesssşti. Sssşi dacă nu pleci mai repede tu vei fi cadoul pentru burtica mea.

Iepuraşul o ia la goană şi merge drept la vulpe:

- Vulpeo, unde ai ascuns cadourile copiilor? îl întreabă acesta pe vulpe.

- Vai, ce iepuraş drăguţ avem noi aici! Ce vânt te aduce pe la mine, pufosule? zice vulpea.

- Caut cadourile copiilor şi cred că sunt la tine, îi răspunde iepuraşul.

Vulpea se linge pe bot, apoi continuă:

- Aşa e, drăguţule. Sunt la mine, în viziună. Dar, te rog, pofteşte să le iei!

Iepuraşul vrea să intre, însă o întrebare nu-i dă pace:

- De ce mi-ai luat cadourile?

Vulpea se linge iar pe bot şi îi răspunde:

- Mi-a fost poftă de o friptură.

Iepuraşul o ia la sănătoasa. Cu capul coborât şi ochii în lacrimi, ajunge la vizuina sa.

- Nu mai am nici un cadou, oftează acesta. Nu mai ajung la nici un copil...


În cealaltă parte a pădurii, bursucul verifica o listă, în timp ce căprioara, cerbul, veveriţa, bufniţa, cocoşul de munte, cârtiţa şi capra neagră asteaptă în tăcere.

- Prieteni, am terminat cu cadourile, spune bursucul, iar restul animalelor încep să aplaude şi să se îmbrătişeze. Ne-am descurcat bine! Acum, haideți să vedem cum o mai duce iepuraşul, continuă acesta.

Merg la vizuina iepuraşului, care stă întins în pat, cu privirea în tavan.

- Tot rău îţi e? îl întreabă bursucul.

- Mi-e bine, dar sunt supărat. Cineva mi-a luat cadourile, răspunde acesta şi câteva lacrimi i se zăresc în colţul ochilor.

- Prietene, să ştii că noi ti-am luat cadourile!

La prima oră a dimineţii, bursucul trecuse să îşi viziteze prietenul. Aflase de la ciocanitoare că era bolnav şi se temea că nu va putea ajunge la timp cu cadourile pentru cei mici. Deoarece iepuraşul dormea profund, bursucul a hotărât să îşi cheme prietenii în ajutor. El, căprioara, cerbul, veveriţa, bufniţa, cocoşul de munte, cârtiţa şi capra neagră au mers la fiecare copil din lista iepuraşului.

- De ce aţi făcut asta? întreabă iepuraşul şi sare drept în picioare.

- Pentru că am vrut să te ajutăm! răspunde bursucul.



Iepuraşul ţopăie, iar ochii îi strălucesc de fericire. E bucuros că prietenii săi l-au ajutat să continue tradiţia cadourilor de Paşti, chiar dacă, pentru prima oară, copiii nu i-au mai zărit codiţa. Poate că au văzut, în schimb, o caprioară, un cerb, o veveriţă, o bufniţă, un cocoş de munte, o cârtiţă sau chiar o capră neagră care se furişau cu cadouri pe lângă casele celor care îl aşteptau nerăbdători pe iepuraş.

Postări recente

Afișează-le pe toate

Regele Nucă și Regina Lămâiță

A fost odată ca niciodată un rege; fără coroană şi fără regină. De fapt, n-avea nici regat, dar el era rege în sufletul lui şi asta era tot ce conta. Lumea din jur şi-o împărţea în supuşi şi semi-egal

bottom of page