Caută
  • andreiabirtu

Antreprenor Creativ - Interviu


Cum ai descoperit pasiunea pentru cărțile de povești pentru copii?

Pasiunea pentru cărțile de povești pentru copii a venit în două etape: prima etapă a fost copilăria mea, când am intrat în contact cu cărțile pentru cei mici. Atunci mi se citea sau îmi citeam povești. De scris, erau compunerile de la școală :), nimic mai mult. A doua etapă a venit din postura de mamă, când am reintrat în contact cu cărțile pentru copii. Copiii mei au primit cărți la aniversări, din partea prietenilor, a familiei sau a mea. Le citesc și lor povesti de fiecare dată când avem ocazia.

Ce ai făcut înainte de a lua calea antreprenoriatului/Ce faci în paralel?

Lucrez în paralel la un magazin online. Una dintre atribuțiile mele este să scriu descrierile produselor de pe site. Sunt câteva mii :). De aici, exercițiul cu scrisul și cu imaginația. Câteodată e greu să găsesc ceva interesant pentru produse, dar îmi dau toată silința să iasă un text care să îl mulțumească pe cititor. Cred că exercițiul acesta m-a ajutat foarte mult să îmi structurez ideile şi să stimulez imaginația.

Cum ai luat decizia de a deveni antreprenor ?

Ma simțeam “blocată” într-o lume absurdă, din care voiam să evadez fizic. Apoi, am realizat că pot evada în lumi pe care mi le creez singură, fără să aștept sfârșitul pandemiei. Tot ce trebuia să fac era să le pun pe hârtie, să le dau viaţă, adică să nu rămână “blocate” în gânduri.,

Ești antreprenor și mamă. Cum reușești să le împaci pe amândouă?

Fiecare mamă are provocări în ceea ce privește împăcarea celor două planuri: creștere și educație copii, și cel personal. Cred că e nevoie de perseverență, pentru ambele :).

De ce ai ales nișa cărților de povești pentru copii?

Am ales nișa cărților pentru copii din câteva motive. Primul ar fi că mi-au plăcut foarte multe, copil fiind. Îmi imaginam mereu cum e să fii în cartea pe care o citeam. Apoi, am văzut câtă bucurie le aduc copiilor mei. Mi-am dat seama, că pot contribui la această bucurie, nu doar a lor, ci și a altor copii. În plus, copiii au fost cei care m-au inspirat să scriu prima carte.

Care sunt sursele tale de inspirație și cum reușești să te disciplinezi pe cont propriu?

Sursele mele de inspirație sunt copiii, jocurile lor dar și provocările pe care le-am avut ca părinte să gestionez anumite situații din viața copiilor mei. Ca să pot lucra, este nevoie să am liniște interioară. Pentru a ajunge la liniște interioară, e nevoie să muncesc cu mine. Munca aceasta înseamnă să îmi conștientizez gândurile care îmi produc agitație. O dată ce fac asta, pot să îmi găsesc soluții pentru a rezolva ceea ce îmi propun. Câteodată reușesc, alteori nu :).

Care sunt provocările cu care te confrunți ca antreprenor la început de drum în Romania?

Provocările cu care mă întâlnesc la început de drum în activitatea de autor de cărți pentru copii sunt diverse. Prima a fost faptul că mi-am publicat cartea în regie proprie. Asta înseamnă un cost cu slabe șanse de amortizare. A doua provocare, cea mai mare, de fapt, este să promovez cartea. Aici caut soluții necostisitoare financiar. Ca majoritatea piețelor, aceasta, de carte pentru copii, este supra-aglomerată.

De ce crezi ca au nevoie cel mai mult antreprenorii români aflați la început de drum?

Pentru mine, un mare ajutor ar fi din partea celor care au deja un renume, cum ești tu, de exemplu. Faptul că tu, Ioana, întinzi o mână cuiva “mic“, așa cum sunt eu, mi se pare cel mai lucru pe care l-ai putea face pentru cineva la început de drum. E mare lucru ce faci și îți sunt foarte recunoscătoare. Sunt convinsă că și tu ai trecut prin asta, ca să ajungi unde ești acum.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ai avut-o de când ai ales drumul asta?

Când copiii prietenilor mei au citit cartea, ochișorii lor m-au privit cu iubire. Am simțit asta în fiecare ochișor care s-a întors către mine. Asta a fost cea mai mare satisfacție. Eu am creat ceva care să îi facă să aibă sentimente frumoase.

Te gândești sa te extinzi și la alte produse?

Cred că aceasta este menirea mea în viață. Abia acum mi-am descoperit-o. Îmi doresc să scriu cărți pentru copii. Provocarea va fi că, o dată cu creșterea copiilor mei, să găsesc noi surse de energie precum cea a lor. Nu îmi doresc să fac altceva. Poate va fi nevoie de alte produse, pentru a-mi putea susține financiar chemarea.

Care este cel mai mare vis al tău în ceea ce privește business-ul pe care l-ai creat?

Cel mai mare vis al meu este să mă susțin din activitatea de creare de cărți. Asta ar însemna că ar fi mulți copii și părinți care îmi îndrăgesc poveștile.

Care ar fi sfatul pe care l-ai da unei mame care cochetează cu antreprenoriatul, dar nu are curajul de a porni?

Așteptarea înseamnă, de fapt, o teamă sau mai multe. Teama că nu vei reuși, că vei pierde, etc… Și eu am avut aceste temeri. Întotdeauna vor fi alții mai mari, cu mai multă experiență. Totul începe cu primul pas. Restul nu există,

dacă nu facem primul pas.


Articol integral publicat pe https://ioanamarinescusima.ro/antreprenor-creativ-andreia-birtu-surubel-si-surubica/